Skip to content

Mircea Rusnac – Pe urmele căii ferate Reşiţa-Lindenfeld-Delineşti

Octombrie 12, 2013

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, pe domeniile Societăţii St.E.G. au fost construite numeroase căi ferate uzinale, cu ecartament îngust, care străbăteau regiunile muntoase şi făceau legătura între diferitele centre industriale şi miniere ale acesteia. Una dintre cele mai interesante dintre acestea, şi printre cele mai puţin cunoscute astăzi, lega Reşiţa de zăcămintele de la Delineşti, pe un traseu care trecea prin apropierea satului Lindenfeld.

Conform lui Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935, p. 40, la Delineşti se extrăgea minereu de feromangan pentru utilizarea în uzinele reşiţene, cu un conţinut de 5-20% fier şi 26% mangan. Exploatarea acestuia era făcută “pe la suprafaţă în formă de pungi”, având o producţie anuală cuprinsă între 3.000 şi 6.000 t.

Fotografii de colonel (r) de Poliţie Gheorghe Popoviciu

Transportarea acestui minereu se făcea cu ajutorul unei căi ferate silvice cu o lungime de 27 km până la Podul Secul, actualmente în dreptul barajului de acumulare Secul. Acolo era descărcat în nişte compartimente cu plan înclinat, de unde se reîncărca în vagoanele uzinale care le transportau mai departe, pe o distanţă de circa 7 km, până la Reşiţa.

În alt loc (p. 57 a aceleiaşi lucrări), Ion Păsărică preciza faptul că linia “Podul Secul – Tâlva Bobului” a fost construită în anul 1911, având un ecartament de 700 mm şi servind la transportarea produselor forestiere şi a minereurilor de la Delineşti până la Podul Secul. Tracţiunea era efectuată cu ajutorul a două locomotive, care utilizau 31 de vagoane, dintre care 5 erau vagoane speciale pentru minereuri. Toate aceste locomotive şi vagoane fuseseră fabricate la Reşiţa. Calea ferată necesita un personal format din doi funcţionari şi 34 de lucrători, iar din 1934 ea fusese luată în exploatare de către Căile Ferate Uzinale.

Această cale ferată trecea printr-o regiune muntoasă de o rară frumuseţe, pentru construirea sa fiind folosite cele mai moderne mijloace tehnice ale acelui timp. Străbătând pădurile Masivului Semenic, brăzdate de numeroase cursuri de apă, ea avea terasamentul de multe ori săpat în stâncă, incluzând poduri şi tuneluri şi având multe serpentine, curbe şi viaducte. Dezafectată din păcate în anii 1950, acum traseul ei este extrem de dificil de refăcut pe teren. Însă într-o perioadă de aproape jumătate de secol, ea a fost intens folosită în scopuri industriale. În 1935, Ion Păsărică scria despre ea la timpul prezent, semn că încă era în exploatare. După cum îşi amintea mama lui Robert Babiak, care pe atunci locuia în Lindenfeld, şi în anii 1940 trenurile mai circulau, însă linia trecea la o oarecare distanţă de sat. Pentru a ajunge la ea, sătenii coborau pe sub culmea Cireşna în valea pârâului Groposu, luând trenul în dreptul cantonului silvic cu acelaşi nume.

Cu aproximaţie, traseul acestei căi ferate era următorul: ea pornea din dreptul actualului baraj Secul, urmând în amonte cursul Bârzavei pe fundul lacului de acumulare. De acolo, potrivit lui Robert Babiak, aceasta continua pe valea pârâului Groposu, în direcţia nord, apoi cu probabilitate de-a lungul văii Pogănişului ajungea în preajma Delineştiului (la Tâlva Bobului).

În ziua de 2 octombrie 2010, împreună cu colonelul (r) de Poliţie Gheorghe Popoviciu şi cu Adrian Drăgan, am încercat să refacem o parte a traseului fostei linii ferate. Am început drumeţia din dreptul hotelului “Turist”, traversând Bârzava şi urcând un deal abrupt până am descoperit vechiul terasament. Acesta, fiind săpat în masivul stâncos, este încă uşor identificabil, în ciuda vegetaţiei bogate care l-a invadat în timp. Din cauza plantelor agăţătoare, sub care se află un strat gros de frunze uscate şi uneori noroi produs de scurgerile de apă de pe înălţimile din vecinătate, marcat din loc în loc de trunchiuri de copaci răsturnaţi, este însă foarte greu de parcurs cu piciorul. Din acest motiv, ne-am deplasat cu mare dificultate, parcurgând nu mai mult de 1-2 km, până la un tunel foarte bine conservat. Acesta, cu o lungime de 48 m, a fost construit într-o curbă şi impecabil tencuit în interior, după cum se poate vedea şi acum. Pe întreaga distanţă parcursă, şinele metalice lipseau cu desăvârşire, la fel ca şi aproape toate traversele din lemn. Doar în câteva locuri am putut vedea unele dintre acestea din urmă, distruse de timp şi de umezeală, precum şi o bornă kilometrică din piatră către marginea abruptă.

Conform lui Gheorghe Popoviciu, care ne-a fost un foarte bun ghid şi în această excursie, la o distanţă nu prea mare din acel loc se mai află încă un tunel, lângă cantonul silvic de la Tâlva Câmpului, care se păstrează într-o stare la fel de bună ca şi acesta. Aşadar, infrastructura căii ferate încă există în munţii Banatului. Un tren turistic prin mijlocul acelor peisaje splendide ar putea constitui desigur o mare atracţie pentru toţi iubitorii naturii.

Anunțuri

From → Uncategorized

3 comentarii
  1. Aurel Munteanu permalink

    In anul 1952, vara, am parcurs cu trenuletul acesta ruta, intr-o excursie organizata pentru copii. O cale ferata cu ecartament ingust, locomotiva cu aburi pe lemne (padure pe tot traseul), iar pe traseu privelisti uluitoare, surprinzatoare dupa fiecare deviatie de directie. In programul excursiei a fost si vizitarea minelor din Delinesti. A continuat excursia pe picioare pana la Lindenfeld, inoptare in case ale locanicilor, in poduri cu fan (gazdele exceptionale, dimineata, ne-au servit pe toti copii cu lapte proaspat de vacuta). Ziua urmatoare, dupa spalarea pe fata la un izvor satesc cu bazin, in care patrona un pastrav urias, batran, impasibil la deranjul cu multimea de copii, tot pe picioare coborarea la Valiug, de unde cu camionul acasa la Resita. Excursie de vis. Azi imposibila, din pacate, datorita unui management multilateral de toata jena.

    • Liviu Bender permalink

      Am copilarit in Ardeal,o zona deosebita ca cele descrise de domnia-voastra.Circula si tren pe linie angusta.Niste minti bolnave,conduse de alesii nostri iubiti(alti „neispraviti”)au distrus acel mijloc de transport economic(bun la orice) facand drumul,soseaua de necirculat(doar cu masini de teren)Am stranepoti care mi-au povestit de vizita facuta de curand la Lindelfeld.Oare voi mai apuca schimbarea pana la….ultimul drum

  2. Poate-l reface cineva ca pista cicloturistica.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: