Sări la conţinut

Mircea Rusnac – La 15 august 2018, satul Lindenfeld a înviat pentru o zi

august 19, 2018

După decenii de linişte, satul Lindenfeld a înviat pentru o zi la 15 august 2018. Atunci a avut loc prima întâlnire a foştilor locuitori şi a descendenţilor acestora în satul de provenienţă.

De dimineaţă au început manifestările, cu participarea pemilor originari din Gărâna, Brebu Nou şi Sadova Veche. Conform estimării unor participanţi, au fost prezente în jur de 200 de persoane. În perioada de existenţă a satului Lindenfeld, când acesta avea 51 de case, numărul total al locuitorilor era cam tot atâta. Numai că acum, totuşi, majoritatea participanţilor la întâlnire provenea din celelalte localităţi pemeşti.

În ciuda aspectului dezolant al satului, cu această ocazie a fost o întânire veselă, cu muzică, dans, masă în aer liber cu tradiţionalii mici şi grătare. Punctul culminant a fost între orele 15 şi 16, când în interiorul bisericii, devenită neîncăpătoare cu acest prilej, s-a ţinut prima slujbă religioasă după multe decenii. Pentru acest moment important Primăria din Buchin a reparat biserica, montându-i o uşă, ferestre noi, gard nou şi punând o placă în amintirea satului existent între 1828 şi 1998 (în ultima perioadă cu un singur locuitor).

Deşi din majoritatea caselor au rămas puţine urme sau chiar nimic, locuitorii au acceptat cu demnitate situaţia, pe care o cunoşteau oricum din relatările apărute în ultimii ani sau din vizite individuale acolo. Ei şi-au dat silinţa ca această zi să fie una de veselie şi de sărbătoare, în amintirea anilor petrecuţi demult în sat şi în memoria strămoşilor care odihnesc acolo. În faţa bisericii de atâtea decenii părăsită şi tristă, acum a fost o atmosferă de voie bună, de înţelegere şi de viaţă.

Cu această ocazie a fost intonat şi Imnul Lindenfeldului, al cărui text îl prezentăm mai jos:

Das Lindenbaumlied

Dort droben am Lindenbaum
dort steht ein Bankelein
dort sitzt schon lang a Deandl
betrübt und weint.

Du brauchst nicht weinen
und auch nicht traurig sein
drei Jahr sind bald vorbei
und Du gehöst nein.

Als ich in Urlaub kam
nach mein schön Deandl frog
da hat’s da Liebe Gott
im Himmel g’habt.

Doch die Erinnerung
die bleibt mir stets Gewiss
dar ich den Lindenbaum
ja nie vergiss.

Fotografii de Gerd Ballas.

From → Uncategorized

5 comentarii
  1. Bololoi Niculae permalink

    Oare se vor întoarce acasă?

  2. Bololoi Niculae permalink

    M-ai există vreo casă de locuit?

  3. Weiss Adrian permalink

    Am fost la o nuntă în Lindenfeld in 1974 sau 1975 numai țin minte exact și era destul de frumos . Bunicul meu a fost născut acolo . Mi-ar placea să se mai populeze satul dar nu cred . Unde nu e un drum satisfăcător și energie electrică , apă și canalizare e imposibil în zilele noastre .

  4. Weiss Adrian permalink

    Ich denke dass niemals Dorf Linderfeld Bewohner sein werde . Wo kein Strom , Trinkwasser , klär Anlage gibt , kein gutte Straße Wehr sollten kommen ? Meinen Großvater war hier geboren in Jahr 1912 . Und für wehm Sollte jemand so füllen Geld inwetieren . Ich war in Lindenfeld in die 70-er Jahre bei eine Hochzeit und ware schon . Und ein letztes Argument wehr Soll Inwetieren die Rumänische Regierung , oder ein privates Unternehmen ? Ich denke dass im Laufes dess Zeit wenn nichts anderes passiert die Leute werden vergessen , dass dort einmal ein existiert hatte , bleibt nur in die Statistik .

  5. Weiss Adrian permalink

    Erinnerung für die Ermalige Bewohner des Dorfes .
    Amintiri frumoase și numai atît .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: